Există situații în care unii părinți renunță la contactul pe care l-au avut cu școala pentru că nu reușesc să-și controleze copiii. Au fost identificate situații în care mulți părnți indiferent de clasă, nu se mai implică în educația lor, nu-i mai supraveghează nici acasă. Situația e cu mult mai gra
Şcoala e frumoasă – Învaţă pentru tine!
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Profilul elevilor care abandonează școala
Cine sunt acei elevi care abandonează școala? Din ce medii provin? Copiii provin din medii sărace, cu venituri foarte mici sau inexistente. Părinții lor sunt nevoiți să plece să-și câștige existența peste hotare. În număr foarte mare, copiii provin din comunitățile de etnie romă, cei mai mulți dintr
Ce dificultăți întâmpină copilul care abandonează școala?
Un copil care abandonează școala are dificultăți de învățare, rezultatele obținute sunt slabe, o imagine de sine scăzută. De cele mai multe ori, acest copil va fi izolat față de ceilalți elevi și va fi incapabil să se adapteze la mediul școlar. Pentru a preveni aceste lucruri, copilul are nevie de s
Principiile care stau la baza construirii unei relații de colaborare școală – părinți
Relația de colaborare dintre școală și părinți presupune respectarea unor principii, după cum urmează:
- Încrederea – presupune construirea unui mediu securizant atât în planul relațiilor cu părinții cât și în cel al organizării spațiului. Încrederea reciprocă se construiește cu argumente fără a depăși limitele respectate și asumate reciproc.
- Respectul pentru părinți – abilitățile, valorile, interesele părinților vor fi evidențiate în mod necondiționat, fără a încălca regulile de comunicare stabilite de comun acord.
- Pentru afirmarea pozitivă a părinților este construit un cadru bazat pe înțelegere, corectitudine, empatie și neutralitate, principiul care stă la baza unei relații de colaborare școală – părinți este valorizarea părinților.
- Abilitatea părinților – metodele și tehnicile de consileire trebuie să fie centrate pe identificarea punctelor tari și a resurcelor pentru depășirea situațiilor critice în relația părinte – copil – școală, cu efecte concrete în ceea ce privește autoresponsabilizarea ai autodezvoltarea părinților.
- Comunicarea eficientă – utilizarea unor stategii interactive de comunicare, ascultare activă, feedback pozitiv.
- Informarea părinților – activitățile propuse vor avea în vedere, pe de o parte actualitatea și corectitudinea informațiilor, precum și modul în care activitățile sunt transmise.
- Confidențialitatea – informațiile oferite în cadrul activităților derulate pentru părinți sunt folosite doar în interesul proiectului și al activității în sine, de a diminua efectele abandonului școlar.
În colaborarea școală – părinți, mediatorul școlar încurajează pe de altă parte profesorii să dezvolte relații pozitive cu părinții, inițiind și oferind modele de comunicare și interacțiune cu aceștia. Mediatorul are un rol important în parteneriatul școală – părinți oferind: sprijin pentru familii, părinți, comunitate de a organiza programe de suport pentru elevi, colaborare cu diferite servicii comunitare, vizite la domiciliu.
Rolul mediatorului în prevenirea absenteismului
Pentru mediatorul școlar fiecare zi este o provocare, ei fiind cei care fac legătura între școală și comunitate. Cu pași mărunți, ei încearcă să câștige respectul și încrederea membrilor comunității, să le explice importanța educației pentru copiii și să îi consilieze.
Mediatorii întâmpină tot felul de piedici atunci când lucrează cu copii și familiile lor. Diferențele de cultură, mentalitatea, igiena precară, tradițiile și obiceiurile altor etnii, sunt motivele pentru care misiunea mediatorului poate fi îngreunată. Mediatorul școlar este cel care menține legătura dintre școală și părinți și cel care care încearcă să câștige respectul și încrederea membrilor comunității, să le explice importanța educației pentru copii și să îi consilieze.
Prin activitatea pe care o desfășoară, deplasări la domiciliul familiilor dezavantajate, mediatorul școlar contribuie la schimbarea destinului unor copii. Printre sarcinile pe care le are mediatorul școlar în prevenirea abandonului școlar, amintim:
- Facilitează dialogul școală – familie – comunitate;
- Reușește să contribuie la menținea și dezvoltarea încrederii și a respectului școlii față de comunitate și al comunității față de școală;
- Sprijină familia în vedere înscrierii copilului în învățământul preșcolar;
- Adună date statistice relevante pentru accesul la educație și sprijină direct și prioritar menținerea copiilor în sistemul de învățământ obligatoriu;
- Asigură actualizarea bazei de date despre copiii aflați în pericol de abandon școlar și monitorizează situația școlară și activitățile extrașcolare ale acestora, încurajând astfel participarea acestora la educație.
Rolul mediatorului școlar este așadar, foarte important pentru prevenirea absenteismului. Faptul că acesta întră în contact cu familia și reușește să consilieze părinții care au nevoie, să discute cu privire la problemele care au intervenit și au influențat participarea copiilor lor la educație, aduce cu sine o micșorare a acestui fenomen.
Dificultăți de adaptare și relaționare în mediul școlar
În procesul de adaptare școlară trebuie să se țină cont de realizarea unui anumit echilibru între personalitatea elevului (care este într-o continuă formare) cu propriile disponibilități și a acordării la schimbările calitative și cantitative ale ansamblului normelor și valorilor proprii. Premisele ce țin de adaptarea școlară sunt legate în primul rând de nivelul de dezvoltare atins de copil în perioada preșcolarității.
Adaptarea școlară este un proces complex ce este proiectat și dirijat de profesor pentru realizarea raporturilor optime între elev și mediul educativ/didactic sau în sens larg prin ansamblul acțiunilor proiectate de profesor pentru a realiza corelația optimă între posibilitățile elevilor și cerințele mediului educativ/didactic.
Pe de altă parte, adaptarea școlară exprimă calitatea și eficiența realizării concordanței relației dintre personalitatea elevului și cerințele școlare.
Ce se întâmplă atunci când apar dificultăți de adaptare și relaționare și care sunt acestea?
➡Dificultățile afective: sunt cele datorate mediului școlar care are un grad mare de formalism, este lipsit de căldură și apropriere, așa cum erau cele care caracterizau viața din familie sau din grădiniță.
➡Dificultățile cognitive: datorate nivelurilor diferite de dezvoltare și cunoaștere la care se află elevii la intrarea în școală, la care se adaugă metoda de lucru în clasa de elevi (frontală, intelectuală și de multe ori rigidă).
➡Dificultățile de organizare spațio – temporare – de ex: copilul de 6 sau 7 ani nu poate foarte bine să reprezinte drumul spre casă, iar cerințele sunt de multe ori mai mari de atât. La această vârstă dificultățile de reprezentare temporara sunt încă prezente, iar organizarea școlară pe clasă/lecții/ore/discipline/trimestre necesită o astfel de întelegere.
➡Dificultăți de organizare a motivelor pentru atingerea unei acțiuni cu coordonare în spațiu și timp.
Dificultăți de relaționare cu adulții și grupul de copii de aceeași vârstă și de vârste mari.
➡Dificultățile de adaptare aduc cu ele un sentiment de inadecvare și de incapacitate care determină comportamentul ulterior de învățare.
Toate aceste dificultăți sunt și oportunități sau provocări ce survin în calea adaptării copilului de vârstă școlară. Cum poate fi realizat acest lucru fără pierderi sau diminuând riscurile adaptării? Una din modalități ar fi abordarea individualizată a procesului instructiv – educativ, cu un rol important acordat părinților care trebuie să-l sprijine permanent pe copil pentru a se adapta statutului de școlar. Apoi vor interveni educatorii care, prin metodele pedagogice, îl vor face pe cel mic să se incadreze cât mai bine în sistem.
Relația absenteism – stima de sine
Între absenteism și stima de sine există o relație cu puternice influențe mai ales dacă ținem cont de cauzele și efectele pe care le are absenteismul. Stima de sine se bazează pe autoevaluare, iar aceasta se poate raporta la mai multe surse, printre care amintim: părinți, profesori, colegi sau prieteni. Sursele de evaluare pot constitui și surse de presiune, pentru satisfacerea rolurilor sociale pe care un copil trebuie să le joace. Rolurile în care un adolescent ar trebui să se implice presupun adaptare, relaționare și respectarea unor norme. Dacă un adolescent nu reușește să își asume un anumit rol, face ca acesta să se retragă, să se izoleze, iar în cazul mediului școlar, să absenteze.
Poate fi apreciat faptul că aproape întotdeauna un adolescent care se autodepreciază (având o stimă de sine scăzută la extrem), recurge aproape întotdeauna la absenteism.
Școala nu este lipsită de efecte negative datorită hotărârii unor elevi de a recurge la acest comportament. Însă, efectele absenteismului se reflectă cel mai mult asupra elevului care adoptă un astfel de comportament. Există legături neașteptate ale dimensiunilor stimei de sine cu absenteismul. Pe de altă parte, școala, familia, persoana (elevul) pot constitui cauze pentru manifestarea absenteismului. De îndată ce această devianță comportamentală s-a instalat, familia, scoala și persoana au de suferit. Luând în considerație faptul că absenteismul se manifestă și la adolescenți care au stimă de sine înaltă, se poate considera că stima de sine nu este neapărat sursa generatoare de absenteism, ci este un efect cunoscut faptul ca ea are nivele fluctuante. Prevenirea absenteismului cade și în sarcina părinților, iar contribuția lor se poate materializa nu numai prin supravegherea elevului la școală, ci mai ales pentru manifestarea unui interes crescut asupra muncii școlare a adolescentului. Este foarte important ca la această vârstă din partea părinților adolescentul să simtă o anumită libertate în luarea deciziilor, fapt ce va conduce la creșterea încrederii în sine și a respectului de sine.
Dacă părinții ar stabili anumite responsabilități concrete în cadrul familiei care să nu le afecteze programul școlar, elevul s-ar strădui să se arate ca se poate avea încredere în el, astfel își va spori încrederea în sine.
Forme prin care se manifestă absenteismul
Una dintre problemele des întâlnite astăzi în școlile românești este cea a absenteismului școlar generat de dezinteres și lipsa de atractivitate a activităților școlare.
Formele prin care se manifestă absenteismul sunt:
Selectiv – „fuga” de la școală frecventă la o singură disciplină sau doar la anumite discipline;
Generalizat – „fuga” de la școală care prefigurează abandonul școlar;
Atitudine defensivă – față de autoritatea unui sistem;
Familia poate fi una din cauzele absenteismului din cauza faptului că poate avea anumite carențe tocmai în partea educației făcută pentru dezvoltarea intelectuală a copilului. Familia poate fi cauza absenteismului de cele mai multe ori, din următoarele motive:
– părinții folosesc copiii ca forță de muncă acasă și determină astfel absenteismul;
– indiferența față de educația școlară conduce la atitudini negative;
– incapacitatea de a asigura material participarea copiilor la școală;
– supravegherea precară a copiilor și lipsa studiului în mediul familial;
– supraîncărcarea programului educativ al copiilor în funcție de aspirațiile părinților, proiectând viitorul copiilor conform dorințelor lor neimplinite.
Pe de altă parte, școala reprezintă locul unde începe să se manifeste absenteismul și în același timp este locul în care apare acest comportament indezirabil, pentru că afectează atât beneficiarul educației cât și procesul instructiv – educativ. Printre cauzele absenteismului în mediul școlar, amintim:
Insuccesul școlar – care efectează direct imaginea de sine, stima de sine a acestuia;
Factori intelectuali – inteligența școlară, stilul de învățat individual, rezistența la efort intelectual;
Factori non-intelectuali – emotivitate, dorințe motivație și dinamică, funcții psihice;
În momentul în care copiii încep să lipsească sistematic și generalizat de la școală, această conduită este un semnal tardiv al existenței unor probleme. Absenteismul este așadar o formă de agresiune pasivă împotriva școlii și indică faptul că elevii fug uneori de la școală chiar și cu riscul de a fi pedepsiți.
Efectele negative ale discriminării la nivel individual și de clasă
Discriminarea are efecte negative din mai multe puncte de vedere, având un impact negativ semnificativ asupra victimelor vizând starea socială și economică, sănătatea și bunăstarea. Discriminarea nu are un efect amenințător doar asupra victimelor ci și asupra întregii societăți, ducând la disfuncționalități economice.
În școli are un efect negativ la nivel individual manifestând mai multe forme, printre care amintim:
- Performanță scăzută;
- Lipsa motivației;
- Neimplicare;
- Sentimente de vinovăție;
- Diminuarea încrederii în sine;
- Neintegrarea în clasă.
- Comunicare deficitară;
- Apariția unor situații conflictuale;
- Încurajarea stereotipurilor;
- Competiția neproductivă;
- Productivitate/eficiență diminuată;
- Slaba dezvoltare a grupului;
- Menținerea atitudinilor discriminatorii și a stigmatizării.
Așadar, orice manifestare publică ce are ca rezultat atingerea demnității persoanei și care este motivată de apartenența acelei persoane la o anumită categorie constituie discriminare. Sunt situații în care sunt luate măsuri fondate pe apartenența unei persoane sau categorii de persoane la o categorie, dar care are ca scop protejarea specială a acestora. În acest caz, vorbim despre discriminarea pozitivă care este permisă și posibilă și nu este considerată ca fiind fapte de discriminare și care nu pot fi (nu trebuie) sancționate.
Stereotipuri negative și neîncrederea. Cauze ale discriminării.
Folosirea etichetelor în raport cu persoane aparținând unor grupuri sociale diferite este o formă de discriminare și crează de cele mai multe ori un cerc vicios. De cele mai multe ori stereotipurile nasc prejudecăți și discriminare.
Cine poate fi vizat de stereotipuri? În cazul elevilor, poate fi vizat de stereotipuri orice copil care are calități etnice, de gen, de naționalitate, religie, legate de hobby-uri, profesionale. În cazul unui defect fizic – mai important sau mai puțin important de exemplu „urâțenia” sau psihic, apartenența la una din grupurile sociale – etnice, religioase, statut social, gen. Aici intervine termenul de stigma, ca fiind o noțiune înrudită cu stereotipul cultural. Stigma presupune efecte relaționale și evocă faptul că o persoană stigmatizată este suceptibilă de a suporta comportamente degradante din partea semenilor.
Încă din familie, părinții pot evita stereoptipurile de gen atunci când își cresc copiii, după cum urmează:
- Identifică stereotipurile de gen;
- Vorbindu-i copilului despre idei preconcepute;
- Permitându-i copilului să încerce mai multe activități extrașcolare și hobby-uri;
- Acceptând emoțiile copilului, indiferent care ar fi acestea.
Chiar dacă în prezent fetele sunt încurajate să aibă comportamente sau preocupări percepute ca fiind masculine, băieții au de suferit dacă au un comportament tipic feminin.
Așadar, folosirea stereotipurilor poate fi evitată dacă educația se axează pe evitarea acestora, pe înțelegerea gravității pe care o dețin în comportamentul copiilor și nu numai. Tendința copiilor stigmatizați este de a stigmatiza la rândul lor alți copii și de a-i exclude. Doar educația bazată pe valori morale este ceea ce poate schimba mentalitatea oamenilor și poate diminua acest fenomen întâlnit încă din școală.