Şcoala e frumoasă – Învaţă pentru tine!
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Cresterea abandonului scolar in randul copiilor cu parinti plecati in strainatate

 

In cadrul activitatii A7- Campanie de informare si constientizare in randul parintilor-una din principale problem abordate o reprezinta abandonul scolar.

Incepand cu anul 2007, treptat, in Romania, problema copiilor ai caror parinti au plecat sa lucreze in strainatate a devenit una extrem de serioasa, pornind de la dezvoltarea personala si pana la situatia scolara.

Copiii rămași acasă în urma plecării părinților la muncă în străinătate, lipsiți de afecțiunea și supravegherea acestora, sunt expuși mai multor riscuri: abandon școlar, autoizolare, apariția unor tulburări emoționale și comportamentale. Mai mult decât atât, lipsa ambilor părinți sau a reprezentanților legali determină limitarea accesului copiilor la servicii de sănătate și educaționale, la protecție juridică sau la beneficii sociale. Conform Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), 91.345 de copii aveau părinţii plecați la muncă în străinătate, în iunie 2019, din care 16.453 de copii cu ambii părinţi plecaţi şi 11.723 copii cu părintele unic susţinător plecat. Pentru anul 2017, când datele ANPDCA indicau un număr de 94.896 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, datele furnizate de Ministerul Educației Naționale, având ca sursă Inspectoratele Școlare Județene evidențiau însă un număr mult mai mare, de 159.038 de copii cu părinții plecați în străinătate. Nici datele provenite din sistemul educational nu sunt complete, surprinzând doar numărul copiilor integrați în sistemul de învățământ (preșcolari și școlari cu vârsta între 3-17 ani) și neincluzând copiii de vârstă antepreșcolară și pe cei neînscriși la școală/în abandon școlar.

Pentru fiecare copil, părintele sau persoana în grija căruia se află copilul sunt primii „profesori”. Adulții care îngrijesc copilul trebuie să știe că prin implicarea în educația și formarea copilului pun bazele de care acesta are nevoie pentru a se dezvolta și a-și construi un viitor de succes. Familia poate contribui la reducerea ratei de abandon școlar prin:

  • asigurarea unor condiţii socio-economice cât mai bune (asigurarea hranei zilnice şi a pacheţelului cu mâncare pentru şcoală, a îmbrăcămintei şi încălţămintei, a condiţiilor locative necesare studiului, a materialelor educaționale necesare);
  • asigurarea unei echilibru emoțional, a sentimentului de apartenență și sprijin necondiționat;
  • crearea unui climat familial adecvat, asigurarea unui mediu favorabil dezvoltării şi învăţării, cu scopul de a pregăti copilul pentru existenţa independentă și viața de adult dându-i repere pe care să le urmeze;
  • schimbarea mentalității vis-a-vis de acţiunile şi nevoile sociale, de modalitatea de raportare la mediul înconjurător al copilului;
  • atitudine pozitivă a adulților din apropierea copilului față de educația acestuia;
  • control parental direct și activ în viața copiilor;
  • limitarea prestării unor activități lucrative în gospodarie sau în afara acesteia;
  • control asupra activităţii copiilor în timpul liber;
  • acordarea ajutorului la învăţătură din partea părinţilor/tutorilor să fie cât mai mare;
  • prezența părintelui/părinților în viața copilului.

Școala are rolul de a identifica acei elevi care, datorită unor influențe de natură economică, socială, culturală, medicală, riscă la un moment dat să abandoneze școala. Școala nu poate influența factorii de natură individuală sau familială, însă poate găsi soluții care să ofere șanse egale tuturor copiilor.

Prin cele menționate mai sus se arată că abandonul școlar este, în fapt, culminarea unui proces pe parcursul căruia elevul, din diferite motive, se îndepărtează de școală și în cele din urmă o părăsește. Copiii trebuie monitorizați încă de la începutul școlarizării, astfel încât să se poată prevedea și preveni tendința de abandon școlar. Pentru prevenirea sau reducerea ratei abandonului şcolar trebuie lucrat atât cu elevul cât şi cu familia şi școala.

In aceste conditii este foarte important sa se realizeze planuri punctule care sa-si propuna cateva obiective si actiuni simple, usor de urmarit se de atins:

-COLABORARE PERMANENTĂ CU ŞCOALA – cel puţin o dată pe lună dirigintele să discute direct sau telefonic cu susţinătorul legal sau cu persoana în grija căreia a rămas elevul (funcţie de evoluţia elevului, de câte ori e necesar)

-CONSULTAREA PROFESORILOR DIRIGINŢI de către consilierul psihologic şi conducerea şcolii pentru a cunoaşte situaţia disciplinară şi şcolară a copilului.

-CONSULTAREA CELORLALTE CADRE DIDACTICE de către consilierul psihologic, pentru a cunoaşte situaţia şcolară reală la diverse discipline şi modul în care reacţionează acesta la situaţia creată prin plecarea părinţilor .

-CONSULTAREA DIRECTORULUL ŞCOLII ÎN SITUAŢII EXTREME

-DISCUŢII CU COPIII pe probleme care-i interesează si implicarea lor în activităti scolare si extrascolare.

-CUNOAŞTEREA PERSONALITĂŢII COPIILOR :- ce-i interesează, ce le place şi de ce le place, ce nu le place şi de ce nu le place , pentru a-i putea ajuta la timp, a-I orienta corect spre şcoală şi profesia potrivită şi a preveni insuccesul şcolar.

-RECOMPENSAREA, DAR ŞI SANCŢIONAREA CUVENITĂ în funcţie de faptele comise.

-SUPRAVEGHEREA PERMANENTĂ A COPIILOR şi consilierea lor de către consilierul şcolar

-Elaborarea de fise dedicate pentru elevii cu parinti plecati in strainatate

 

Fără categorie