În procesul de adaptare școlară trebuie să se țină cont de realizarea unui anumit echilibru între personalitatea elevului (care este într-o continuă formare) cu propriile disponibilități și a acordării la schimbările calitative și cantitative ale ansamblului normelor și valorilor proprii. Premisele ce țin de adaptarea școlară sunt legate în primul rând de nivelul de dezvoltare atins de copil în perioada preșcolarității.
Adaptarea școlară este un proces complex ce este proiectat și dirijat de profesor pentru realizarea raporturilor optime între elev și mediul educativ/didactic sau în sens larg prin ansamblul acțiunilor proiectate de profesor pentru a realiza corelația optimă între posibilitățile elevilor și cerințele mediului educativ/didactic.
Pe de altă parte, adaptarea școlară exprimă calitatea și eficiența realizării concordanței relației dintre personalitatea elevului și cerințele școlare.
Ce se întâmplă atunci când apar dificultăți de adaptare și relaționare și care sunt acestea?
➡Dificultățile afective: sunt cele datorate mediului școlar care are un grad mare de formalism, este lipsit de căldură și apropriere, așa cum erau cele care caracterizau viața din familie sau din grădiniță.
➡Dificultățile cognitive: datorate nivelurilor diferite de dezvoltare și cunoaștere la care se află elevii la intrarea în școală, la care se adaugă metoda de lucru în clasa de elevi (frontală, intelectuală și de multe ori rigidă).
➡Dificultățile de organizare spațio – temporare – de ex: copilul de 6 sau 7 ani nu poate foarte bine să reprezinte drumul spre casă, iar cerințele sunt de multe ori mai mari de atât. La această vârstă dificultățile de reprezentare temporara sunt încă prezente, iar organizarea școlară pe clasă/lecții/ore/discipline/trimestre necesită o astfel de întelegere.
➡Dificultăți de organizare a motivelor pentru atingerea unei acțiuni cu coordonare în spațiu și timp.
Dificultăți de relaționare cu adulții și grupul de copii de aceeași vârstă și de vârste mari.
➡Dificultățile de adaptare aduc cu ele un sentiment de inadecvare și de incapacitate care determină comportamentul ulterior de învățare.
Toate aceste dificultăți sunt și oportunități sau provocări ce survin în calea adaptării copilului de vârstă școlară. Cum poate fi realizat acest lucru fără pierderi sau diminuând riscurile adaptării? Una din modalități ar fi abordarea individualizată a procesului instructiv – educativ, cu un rol important acordat părinților care trebuie să-l sprijine permanent pe copil pentru a se adapta statutului de școlar. Apoi vor interveni educatorii care, prin metodele pedagogice, îl vor face pe cel mic să se incadreze cât mai bine în sistem.
