Educaţia incluzivă este adeseori asociată cu elevi care au dizabilităţi sau care au „nevoi educaţionale speciale”. De fapt, incluziunea se referă la educaţia şcolară a tuturor copiilor şi tinerilor, conform conceptului „şcolii pentru toţi”.
Ce este educaţia incluzivă?
Incluziunea este un proces care poate creşte practic la nesfârşit nivelul învăţării şi al participării pentru toţi elevii. De fapt incluziunea are loc concomitent cu creşterea gradului de participare. O şcoală incluzivă este o şcoală în mişcare.
Educaţia incluzivă presupune:
- Valorizarea egală a tuturor elevilor şi a personalului
• Creşterea participării tuturor elevilor la educaţie şi, totodată, reducerea numărului celor excluşi din cultura, curricula şi valorile comunităţii promovate prin şcoala de masă
• Restructurarea culturii, a politicilor şi a practicilor din şcoli, astfel încât ele să răspundă diversităţii elevilor din localitate
• Reducerea barierelor în învăţare şi participare pentru toţi elevii, nu doar pentru cei cu dizabilităţi sau cei etichetaţi ca având „nevoi educaţionale speciale”
• Însușirea învăţămintelor rezultate din încercările de depăşire a barierelor de accesare a şcolii şi de participare din partea unor elevi
• Înţelegerea diferenţelor dintre elevi ca resursă pentru procesul de învăţare, nu ca o problemă ce trebuie depăşită
• Recunoaşterea dreptului elevilor la educaţie în propria lor localitate
• Evoluţia gradului de incluziune în şcoli, atât în privinţa personalului, cât şi în privinţa elevilor
• Creşterea rolului şcolilor în construirea comunităţilor şi a valorilor lor, precum şi în creşterea performanţelor
• Cultivarea unor relaţii de susţinere reciprocă între şcoli şi comunităţi
• Recunoaşterea faptului că incluziunea în educaţie este un aspect al incluziunii în societate
Parcursul elevilor este în pericol de fragmentare, într-o multitudine de moduri, ceea ce conduce la rezultate nesatisfăcătoare și chiar la abandon școlar. Tranziția între cicluri și tipuri de școli poate reprezenta un moment în care se manifestă problemele, dar poate evidenția și simptomele altor chestiuni. În cazul multor tineri chiar și accesul la educație reprezintă o problemă.
Unul din zece tineri europeni termină o formă de învăţământ sau formare fără să deţină competenţele şi calificările considerate actualmente necesare pentru tranziţia cu succes către piaţa muncii şi participarea activă la societatea contemporană, riscând astfel să ajungă şomeri, să fie excluşi social şi devină săraci.
Există multe motive pentru care unii tineri renunţă prematur la educaţie şi formare: probleme personale sau familiale, dificultăţi de învăţare sau o situaţie socio-economică fragilă. Cu toate acestea, caracteristicile sistemelor de învățământ și climatul școlar sunt alți factori care contribuie la implicarea sau neimplicarea elevilor. Parcursurile traversează diverse moduri de a învăța și a fi, iar dacă acestea sunt flexibile, iar părinții și elevii sunt capabili să ia decizii documentate, putem vorbi de o experiență pozitivă pentru elevi.
Se impune o „abordare integrata”, în cadrul căreia întreaga comunitate şcolară (conducerea şcolii, cadre didactice, elevi, familiile acestora) participă la un efort colectiv şi coerent, în strânsă colaborare cu partenerii externi şi întreaga comunitate.
Lipsa accesului la educație incluzivă de calitate reduce dramatic șansele copiilor de a-și valorifica potențialul, de a deprinde abilități esențiale pentru viața lor și de a-și câștiga traiul ca adulți.
Deși situația copiilor din România s-a îmbunătățit constant în ultimii 30 de ani, provocările continuă să existe. Pentru prea mulți copii, accesul la educație de calitate este o provocare zilnică, din cauza unor factori ca sărăcia, discriminarea sau lipsa de sprijin din partea părinților și a comunității.
În prezent:
- Aproape 400.000 de copii nu merg la școală;
- Doar patru din cinci copii termină clasa a VIII-a și doar șapte din zece finalizează liceul sau școala profesională;
- Unul din patru copii romi învață în clase segregate;
- Mulți copii cu dizabilități nu merg la școală – șansele lor de a finaliza învățământul obligatoriu sunt mai mici decât ale colegilor lor;
- Patru din zece elevi cu vârsta de 15 ani au dificultăți în a înțelege textele pe care le citesc;
- Unul din cinci adolescenți și tineri nu merge la școală, nu urmează o formare profesională sau alte tipuri de formare și, prin urmare, nu își poate găsi un loc de muncă;
Copiii cei mai expuși riscului de abandon școlar provin din medii rurale, din familii sărace, din comunități de romi sau au o dizabilitate.
Rata abandonului școlar este de trei ori mai mare în zonele rurale decât în cele urbane.
Copiii romi au o probabilitate de șase ori mai mică decât alți copii să finalizeze învățământul secundar.
Cauzele sunt diverse:
- fonduri, standarde, instrumente sau metodologii insuficiente;
- lipsa formării continue a cadrelor didactice și a directorilor școlari;
- părinții care nu înțeleg beneficiile educației;
- comunicarea și parteneriatul între părinți și profesori slabe sau inexistente;
- implicarea redusă a părinților și tutorilor în educația copiilor;
- discriminarea împotriva romilor, a copiilor cu dizabilități și a fetelor;
- violența împotriva copiilor, tolerarea metodelor violente de disciplinare;
UNICEF a identificat pachete de masuri pentru educatie incluziva care se bazeaza in principal pe:
formarea directorilor de şcoală şi a profesorilor astfel încât aceștia să sprijine mai bine fiecare copil;
oferirea de metode şi abilităţi didactice mai eficiente;
sprijinirea familiilor în vederea dezvoltării competenţelor parentale;
creşterea stimei de sine şi a aspiraţiilor educaţionale ale copiilor;
îmbunătăţirea comunicării dintre părinţi şi profesori;
intensificarea sprijinului comunității în favoarea educaţiei