Grădinița, este mediul unde cei mici dezvoltă multe abilități, prin combinarea jocului cu educația. Jocul, este cea mai ușoară formă de a învăța lucruri noi. În cadrul atelierelor desfășurate în proiectul „Școala e frumoasă – Învață pentru tine!” încurajăm copiii să recicleze prin intermediul jocurilor. Reușim în acest mod să le acaparăm atenția și se poate observa că lor le face placere să participe.
Adaptate în funcție de vârstă jocurile la care participă copiii din grădiniță vizează mai multe aspecte, printre care:
- Reciclarea potrivită – cutii diferite etichetate în funcție de conținut. Copiii sunt lăsați să pună singuri etichetele și să introducă obiectele în funcție de asta.
- Ghicește – copiilor le este stimulată imaginația să ghicească ce obiecte din casa lor pot fi reciclate.
- „Atelier de creație” – copiilor le este explicat faptul că anumite ambalaje nu sunt gunoi și că ele pot fi transformate în alte produse, stimulându-le creativitatea.
- Nu irosi apa – joc interactiv de echipă, presupune umplerea unui recipient cu apă (pt fiecare echipă) cu capat. Primul participant aleargă până la linia de final, o trece transmițând recipientul următoarei persoane. Este declarată câștigătoare echipa cu cea mai multă apî în recipient.
Jocuri diverse, atât în echipă cât și individuale pot fi soluția de a a-i încuraja pe copiii să recicleze, să iubească și să respecte mediul înconjurător. Preșcolarii învață care sunt regulile prin intermediul cărora conștientizează importanța reciclării, printre care:
- Să nu arunce totul la coșul de gunoi;
- Să curețe înainte de a arunca;
- Să fie atenți la plastic;
- Nu orice sticlă se reciclează.
Copiii pot dezvolta astfel obiceiuri benefice pentru mediul inconjurător și devin responsabili. Deprinzând aceste obiceiuri, ii pot îndruma și pe adulți să o facă. Încurajăm în cadrul atelierelor derulate în proiectul „Școala e frumoasă – Învață pentru tine!” copiii să nu le fie rușine să întrebe, să-și manifeste curiozitatea și să facă pași mici pentru a ajunge la realizări extraordinare.
Copilul meu nu este curajos!
E drept, am auzit spunându-se acest lucru din partea unor părinți. Și totuși? De ce apare frica în rândul copiilor? Ea nu apare din senin și se amplifică în timp, devenind suficient de intensă în anumite cazuri. Poate influența anumite decizii în rândul copiilor, ducând în anumite cazuri și la auto-izolare. Teama copilului crește în măsura în care reușește să înțeleagă mai bine ce se întâmplă în jurul său (în special în mediul familial). Fricile sunt de mai multe tipuri: de la frica de întuneric, de animale, de anumite persoane, etc. Încercăm prin activitățile pe care le derulăm să identificăm cum s-a construit sentimentul de teamă în rândul copiilor, ce bază are și care este semnificația acestuia.
De cele mai multe ori, ceea ce se întâmplă în viața unei familii (schimbări, certuri, boli, decese, mutări) pot avea efecte în ceea ce privește punctul înițial al unui sentiment de teamă. Există însă situații în care frica apare datorită unor întâmplări din școală.
Vârstă | Frica/anxietate |
2 – 3 ani | Frica de persoane și situații necunoscute sau neobișnuite Anxietatea de separare |
3 – 6 ani | Frica de întuneric; Frica de furtuni; Frica de pierdere a persoanei care-l îngrijește |
E normal în cazul copiilor să dezvolte anumite frici, în funcție de vârstă. E important însă să fie ajutați să și le depășească, atât de familie cât și de reprezentanții școlii. Încurajați-vă copiii să-și depășească limitele și să-și dezvolte curajul.
(foto credit www.pexels.com)
Ce este jocul de rol și ce importanță are în educația copiilor de grădiniță?
Jocul de rol presupune implicarea copilului în construcția unui personaj. Pratic, copilul nu joacă doar un rol ci, el devine și la nivel profund acel personaj. Stimulând creativitatea acest tip de joc poate arăta modurile în care copiii interpretează lumea și modul în care înțeleg comportamentele, acțiunile și ideile pe care le experimentează. Cu alte cuvinte, în jocul de rol, copilul intră în pielea personajului, începând să devină personajul în sine.
Jocul de rol are mai multe avantaje, printre care:
- Copiii învață ce este empatia;
- Copiii își dezvoltă imaginația;
- Copiii află cum pot rezolva anumite probleme;
- Copiii își găsesc curajul de a se exprima liber, pentru ca o pot face prin intermediul personajului;
- Copiii învață să se exprime prin numeroase modalități: vizual, verbal, expresiv, corporal.
Jocul de rol reușește să-i ajute pe copiii să-și dezvolte mult imaginația, stima de sine și încrederea. Pe de altă parte, vor ajunge să înțeleagă cum gândesc ceilalți, cum acționează, ce simt aceștia – devenind mai puțin egoist și egocentric.
Vor descoperi în timp că-și pot schimba situația în favoarea lor și că pot fi creatorii propriei realități. Doar atunci, vor începe să se bazeze pe sine mai mult și vor căpăta curaj.
(foto credit www.pexels.com)
Atelierele de mediu/educație civică/micul biolog și creație handmade au o componentă prin care îi învață pe copii cum să iubească animalele. În general, copiii care cresc în preajma unui animal de companie, ci cu până la 30% mai multe șanse de a fi sănătoși decât cei care nu sunt în compania unuia. Pe de altă parte, între copii și animale se poate crea o relație de prietenie care aduce multe beneficii pe termen lung.
Printre aceste beneficii, amintim:
- dincolo de distracție, timp petrecut împreună, joacă, mângâieri, atenție, grijă, sociabilitate sau empatie.
Mulți dintre copiii care au un animale de companie, reușesc prin intermediul acestuia să-și învingă anumite frici, deoarece aleg să fie în preajma lor atunci când se simt singuri, triști sau speriați. În multe situații și părinții confirmă faptul că micuții lor sunt mai puțin fricoși datorită animalelor de companie.
Prezența unui animal de companie în viața copiilor, poate conduce la dezvoltarea grijei față de aproape și empatie. Grija nu este o calitate care să apară bruc în viața unui adult, ea trebuie să fie „construită” încă din copilărie. Studiile au arătat faptul că până la vârsta de 8 ani, fetele au tendința să aibă grijă de alți copii mai mici decât ele, dar când vine vorba despre animale, nu este nicio diferență între ele și băieți. Cu toții sunt la fel de grijulii.
In general, capacitatea de a ne înțelege și gestiona emoțiile se desăvârșește în anii maturității. Insa, unii copii au o inteligență emoțională foarte dezvoltată, ceea ce reprezintă un atu important pentru succesul lor în viață. Faptul că își pot stăpâni primul impuls și pot amâna pentru mai târziu o recompensă, abilitatea de a-și recunoaște sentimentele, reziliența și empatia, toate acestea sunt semne că ai un copil care știe să-și gestioneze emoțiile.
Inteligența emoționala este abilitatea de a recunoaște trăirile și sentimentele reprezintă fundamentul. Dar acesta este doar primul pas. Gestionarea emoțiilor este următoarea etapă și necesită abilități cu totul speciale, pe care, uneori, nu le au nici măcar adulții. Exista insa copii care ne uimesc cu talentul lor în a citi emoțiile celorlalți și a-și recunoaște propriile emoții, fiind capabili, în același timp de un auto-control demn de toată lauda.
Exista mai multe semne după care poate fi recunoscut un copil care știe să-și gestioneze emoțiile:
1.Este un bun ascultător
- Este empatic
- Nu-i judecă pe ceilalți
- Are capacitatea să spună stop în fața impulsurilor imediate
- Are încredere în sine
- Poate vorbi nuanțat despre emoțiile sale
- Poate îndura dezamăgirile
- Demonstrează autocontrol
1.Este un bun ascultător
Este cel care rezolvă toate problemele în grupul de prieteni? Înseamnă că este un bun ascultător, în care ceilalți au încredere și căruia îi încredințează secretele lor, fără teama că vor fi judecați sau respinși. Copiii cu o inteligență emoțională crescută sunt foarte buni ascultători și sunt atenți la nevoile prietenilor. Pentru că își înțeleg propriile emoții și știu să le gestioneze, își dau mult mai ușor seama de ce au nevoie ceilalți și cum ar putea să-i ajute. Un copil care își controlează propriile emoții și impulsuri este un punct de echilibru în cadrul unui grup. Capacitatea de bun ascultător a copilului se poate modela, practicând cu el ascultarea activă și reflectarea emoțiilor sale. I se poate spune, de exemplu: “Îmi dau seama că te simți furios acum.” sau “Cum te-ai simțit când prietenul tău a făcut acest lucru?“. În felul acesta, se centreaza discuția pe înțelegerea sentimentelor și copilul este ajutat să-și crească empatia și angajamentul în relația cu celelalte persoane. Este o abilitate socială importantă, care îi va servi la vârsta adultă.
- Este empatic
Capacitatea de a înțelege sentimentele altor persoane și punctul său de vedere este un semn al maturității emoționale. Empatia este o calitate deosebit de importantă a copilului, care se reflectă asupra celorlalți, dar și asupra lui deopotrivă. Un copil empatic are o viziune mai largă asupra lumii, un interior mai armonios și o reziliență mai mare. El înțelege motivele pentru care alte persoane procedează într-un anumit fel și își explică reacțiile lor. În felul acesta, rezistența sa la frustrare crește, ca și capacitatea sa de a face față cu succes unor situații provocative. “Copiii și adolescenții care înțeleg și practică empatia acceptă mult mai ușor faptul că lucrurile nu merg conform dorințelor lor și sunt împăcați cu faptul că ceilalți pot avea alte percepții, diferite de ale lor.“, scrie consilierul vocațional Ugo Uche în revista Psychology Today.
- Nu-i judecă pe ceilalți
Să recunoaștem: majoritatea copiilor dau cu ușurință vina pe colegii lor pentru diferite năzbâtii, pun porecle, îi critică pe ceilalți și îi judecă fără milă pe cei care nu sunt pe gustul lor: “X este un prost! Y este nesuferit!“, auzim tot timpul din gura lor. Sunt însă și copii care încearcă să-i înțeleagă pe cei din jur și să le interpreteze comportamentele cu mai puține prejudecăți. Aceștia au o acceptare mai mare față de propriile greșeli și limite și devin adulți mai puțin aspri față de ei înșiși și mai adaptați la situațiile și evenimentele potrivnice din viață. Un copil care are capacitatea de a-și explica emoțiile care stau în spatele comportamentelor celorlalți, ale colegilor, fraților, profesorilor sau propriilor părinți dă dovadă de o extraordinară inteligență emoțională.
- Are capacitatea să spună stop în fața impulsurilor imediate
Toți copiii izbucnesc din când în când. Dar, atunci când copilul își poate controla furia și are capacitatea de a reflecta înainte de a răspunde, acesta este un semn al unei bune capacități de gestionare emoțională. În loc să reacționeze, pur și simplu, la ceva, el își poate analiza sentimentele, înainte să le exprime. Pentru a încuraja acest tip de pauză înainte de reacție, laudă-l pe copil de câte ori reușește să se controleze. Îi poți spune: “Mi-a plăcut că nu te-ai înfuriat când sora ta ți-a stricat din greșeală jucăria. Fiindcă ai fost calm, ați putut s-o reparați împreună. A fost o purtare grozavă, sunt impresionată.” Chiar și atunci când copilul are o inteligență emoțională crescută, trebuie susținut în situațiile provocative și să-l consolezi, dacă este cazul. Are încă nevoie de ce din jur, până când devine complet independent și pe propriile picioare.
- Are încredere în sine
Stima de sine și gestionarea emoțiilor merg mână în mână. Un copil care are încredere în forțele proprii este un bun cunoscător al abilităților sale și are puterea de a-și recunoaște defectele. În ciuda tuturor eforturilor, nu putem preveni toate evenimentele stresante și neplăcute prin care trece copilul. Dar îi putem dezvolta capacitatea de a răspunde în mod pozitiv și de a se adapta adversităților cu mai mare ușurință. Felul în care vedem lumea ne face să facem față mai ușor neplăcerilor sau, dimpotrivă, să ne simțim copleșiți și să cedăm înaintea greutăților. Un copil care se cunoaște și se acceptă pe sine, care are doza potrivită de încredere în el însuși și este stăpânul propriilor emoții, va avea mai multe șanse de succes și de a deveni un adult echilibrat și mulțumit.
- Poate vorbi nuanțat despre emoțiile sale
Sunt mulți copii care nici măcar nu știu să spună ce simt, pentru că nu pot identifica emoțiile nuanțate și au tendința de a vedea lumea în alb și negru. Astfel, sunt copii la care starea de furie sau de tristețe trezește și o mare frică, pentru că nu știu, pur și simplu, ce se întâmplă cu ei. Există și persoane adulte care au dificultăți în numirea unor emoții mai fine. Copilul care poate purta o conversație legată de emoțiile sale și își dă seama de diferențele dintre sentimente este norocos. Vorbește cu copilul tău despre bogăția de trăiri legată de un anumit comportament și arată-i că majoritatea emoțiilor nu vin singure ci însoțite de alte sentimente secundare. Cu cât cunoaște o gamă mai largă de emoții, cu atât își poate gestiona mai ușor reacțiile.
- Poate îndura dezamăgirile
Este perfect natural să nu te simți bine atunci când lucrurile nu ies așa cum îți dorești. Vorbim chiar despre adulți, deci cum atât mai ușor este de înțeles acest lucru în cazul copiilor. Dar, atunci când dezamăgirea devine disproporționat de mare, comparativ cu miza pe care ne-o doream, acest lucru reprezintă un obstacol în capacitatea noastră de a ne adapta la realitatea vieții. Putem ajunge să ocolim orice provocare și să nu ne mai angajăm în nici un efort, pentru ca nu cumva să fim din nou dezamăgiți. Copiii trebuie să învețe să privească dezamăgirea ca pe o lecție, să înțeleagă că este un viitor dincolo de aceasta și că le poate aduce lucruri bune. Expresia: “Nu-i un capăt de țară.” se potrivește cel mai bine unor astfel de situații.
- Demonstrează autocontrol
Conform unei cercetări publicate în Frontiers in Psychology “abilitatea de a-ți regla comportamentul este unul dintre cei mai importanți factori, în ceea ce privește reziliența și auto-protecția.” Atunci când au controlul asupra propriilor reacții, copiii pot lua decizii mai bune și dobândesc puterea de a înfrunta mai ușor provocările. Atunci când își dă seama că își poate diminua starea de furie sau de teamă, ori că își poate înfrâna dezamăgirea și merge mai departe, copilul capătă sentimentul de competență și o mai mare încredere în sine. Acesta poate fi ajutat, arătându-i că majoritatea evenimentelor vieții nu sunt întâmplătoare, ci reprezintă consecințe ale alegerilor și acțiunilor noastre. În felul acesta, se pun bazele responsabilității sale, va conștientiza că modul în care își poate controla emoțiile și reacțiile distructive reprezintă cea mai bună cale către mai multă fericire și mai mult echilibru în propria viață.
(foto credit www.pexels.com)
Igiena
Hepatita A, cunoscuta si drept boala mainilor murdare, este afectiunea cel mai des raspandita care are drept cauza o igiena deficitara. Boala evolueaza de obicei sub forma unor focare epidemice in familii, gradinite, scoli, tabere. Hepatita A este insa doar una dintre bolile care pot fi dobandite ca urmare a lipsei de igiena.
Spalatul frecvent al mainilor atunci cand intri in casa, inainte de a manca, spalarea fructelor si a legumelor sunt masuri esentiale menite sa previna contaminarea organismului cu microbi sau virusuri.
De asemenea, o igiena bucala corespunzatoare poate preveni o serie de boli de inima, diabetul, parodontoza, infectiile respiratorii etc.
Apa testata microbiologic
Apa de la robinet este considerata potabila. Ea trece printr-un proces de filtrare inainte sa ajunga la robinete. De multe ori insa, din cauza retelelor vechi, ea poate fi infestata cu microorganisme periculoase; de aceea, este indicat ca periodic, in cazul in care consumi apa de la robinet, sa duci la laborator mostre pentru a fi testate.
Apa de fantana, in schimb, poate contine cantitati mari de nitriti si nitrati, din aceasta cauza este bine sa se evite folosirea acesteia in special in cazul copiilor.
Aglomeratia
Mijloacele de transport in comun, marile magazine ori salile de cinema, mai exact zonele aglomerate pot fi o sursa puternica de imbolnavire.
Viroze, raceli, infestarea cu paduchi, hepatita sunt doar cateva dintre afectiunile care pot fi dobandite ca urmare a expunerii unor asemenea medii. Evitarea pe cat posibil a acestor aglomerari reprezinta o metoda de prevenire.
Intrarea in colectivitate a prescolarilor este, de asemenea, momentul in care se produc cele mai multe imbolnaviri la aceasta categorie de varsta. Prevenirea raspandirii imbolnavirilor se face doar printr-o atentie sporita a parintilor si prin evitarea contactului dintre copiii sanatosi si cei bolnavi.
Poluarea
Poluarea din atmosfera este asociata cu numeroase probleme de sanatate, cele mai importante fiind afectiunile pulmonare. Aerul poluat poate fi un factor major de risc inclusiv pentru autism, ADHD sau obezitate.
Ca masuri preventive, e importanta urmarirea raportului emis de meteorologi, care cuprinde si date privind nivelul poluarii din aer. In zilele in care concentratia de ozon din aer este foarte ridicata trebuie evitata petrecerea indelungata a timpului in mediul exterior.
Analize regulate
Una dintre masurile majore de evitare a imbolnavirilor o reprezinta efectuarea regulata a unui set de analize uzuale, care sa evidentieze eventuale predispozitii pentru imbolnaviri. Analizele de sange, sumarul de urina, o electrocardiograma si o spirometrie sunt teste care arata cat de sanatosi suntem si care sunt factorii de risc la care suntem expusi.
Respecta principiile unei nutritii optime (cantitati potrivite, variate si echilibrate).
Chiar daca exista sute de teorii ale unei diete sanatoase, cu informatii mai mult sau mai putin intelese, sunt patru principii de baza referitoare la dieta de care trebuie sa se tina cont pentru a duce un stil de viata sanatos, mai ales in randul copiilor:
Sa manance alimente integrale, neprocesate
Este aproape imposibil sa se evite toate chimicalele si alimentele procesate din meniul zilnic, insa trebuie incercat consumarea a cat mai putine astfel de produse. In general, ceea ce intra in stomac ar trebui sa aiba un singur ingredient: fructe, legume, nuci, unele tipuri de carne. In special in alimentatia copiilor, trebuie evitati carbohidratii albi si zaharurile din meniu. Reducerea cantitatii de paine, paste, prajituri, produse de patiserie, cereale cu arome, cartofi prajiti si asa mai departe.
Sa se asigure varietatea in dieta
Organismul uman este complex si are nevoie de o cantitate variata de nutrimente pentru a functiona corect, in special pentru organismul copiilor, care este in formare, in crestere. Prin urmare, trebuie consumate produse din mai multe grupe alimentare. Este nevoie de toti cei trei principali macronutrienti: proteine, grasimi, carbohidrati.
Conform unor cercetatori, cele mai sanatoase diete sunt cele bogate in grasimi sanatoase si scazute in carbohidrati. Este important a se consuma si produse care contin acizi grasi Omega-3: peste gras precum somonul, seminte de in, nuci, fasole, soia. De asemenea, sunt importanti si micronutrientii: toate vitaminele si mineralele de care organismul are nevoie pentru a functiona optim.
Sa se asigure un consum in cantitati mari de legume.
Cele mai multe legume nu au calorii si dau o senzatie de satietate, sunt bogate in vitamine si minerale. Copii, in special, trebuie sa consume cat mai multe tipuri de legume, de diferite culori. Foarte sanatoase sunt legumele cu frunze, cum ar fi spanacul, dar si legumele crucifere precum conopida, broccoli si varza.
Nu exista o limita de legume pe care trebuie ingererate, spre deosebire de fructe. Si fructele sunt importante in dieta deoarece sunt bogate in antioxidanti si nutrimente, insa unele contin mult zahar si de aceea trebuie consumate cu moderatie.
Copii trebuie invatati sa practice mancatul constient
Acest ultim principiu al unui stil de viata sanatos in ceea ce priveste dieta zilnica ne invata sa fim constienti de felul in care mancam, si mai ales cum mananca copiii. A se evita consumul de alimente in fata televizorului sau a calculatorului sau in orice alta activitate. Trebuie sa i se acorde mesei timpul si locul cuvenit pentru a va bucura de acest obicei, asa vor fi invatati si copiii si vor deprinde aceste obiceiuri. In plus, trebuie sa se manance doar atat cat sa fie satui: creierul va comunica mult mai repede cand a fost atins nivelul de saturatie si astfel se va evita mancatul compulsiv.
„E vorba despre a fi mai constient de cum mananci decat despre ceea ce mananci. Cei care mananca constient sunt constienti de obiceiurile lor alimentare si de cum mananca. Ei sunt cu un pas inaintea foamei. Ei mananca atunci cand le e foame si se opresc atunci cand s-au saturat. Mancatul constient te ajuta sa mananci mai incet, sa savurezi si sa nu mai mananci pe pilot automat.”, spune Dr Susan Albers, autoare a cartii Eating Mindfully si Eat Q: Unlock the Weight-Loss Power of Emotional Intelligence.
In plus, mancatul constient nu ajuta doar la pierderea in greutate, ci amelioreaza numeroase afectiuni: lupta impotriva diabetului, reduce cheful de a manca, scade tensiunea si nivelul colesterolului, dar imbunateste si aspectul fizic.
Copii trebuie incurajati sa practice orice activitate fizica
Pentru a avea o viata lunga si fara boli, alaturi de o dieta sanatoasa trebuie si sport. Mai exact, orice tip de activitate fizica.
In cazul copiilor, acest principiu este cu atat mai important cu cat ei se afla in etapa de crestere, iar prin activitatea fizica si prin sport se asigura o dezvoltare armonioasa a organismului.
Oferiti organismului suficient timp sa se odihneasca (relaxare, somn)
Realitatea este ca, daca nu dormim suficient, nu vom avea un nivel optim de energie si de productivitate in ziua respectiva. Este important ca toti oamenii sa se trezeasca in fiecare dimineata la aceeasi ora si sa mearga la culcare cand se simt obositi. Daca este respectat acest principiu timp de cateva zile, organismul se va regla si se resimti mai plini de energie pe zi ce trece.
In cazul copiilor este esential sa se asigure un program strict de somn si odihna pentru a se asigura o crestere si dezvoltare armonioasa. Somnul este foarte important pentru prescolari atat pe timpul zilei cat si un program strict de somn in timpul noptii.
Este esential sa se elimine stresul
Stresul poate afecta starea de sanatate a organismului.
Chiar si in cazul copiilor stresul poate fi foarte important cu un efect negativ asupra acestora. Stresul in cazul copiilor poate fi determinat dintr-o multitudine de cazuri: situatii familiale, presiuni familiale, etc.
Trebuie depuse eforturi in cadrul familiei si la gradinita pentru ca copii sa se regaseasca intr-un mediu calm, cald si linistitor.
!!! Cel mai important aspect ca atat in cadrul de la gradinita, cat si in mediul familial sa se urmeze aceste principii, foarte importanta pentru copii fiind puterea exemplului, pe langa invatatul propriu-zis.
Comportamentul unui copil stresat:
- Agresivitate
- Încăpățânare
- Regresie
- Lipsa dorinței de cooperare
- Nu mai vrea să meargă la grădiniță sau la școală
- Dificultate în a se concentra
- Dezvoltare de frici
- Văicăreală
- Nivel imunitar scăzut (somatizare)
Cum poate fi ajutat copilul expus la condiții stresante:
– Crearea unui mediu securizant, previzibil, liniștit, bazat pe iubire necondiționată și pe acceptarea unicității individului.
– Ascultarea și acceptarea modalităților naturale de eliberare ale stresului cu care copilul vine echipat încă din prima zi, precum plânsul, râsul, iar mai târziu – când copilul începe să vorbească -discuțiile despre incidentele traumatizante și înțelegerea situațiilor în care s-au întâmplat.
– Jocul este o parte vitală a dezvoltării unui copil, dar mai mult decat atât, jocul poate ajuta la reducerea nivelului de stres, la dezvoltarea unui nivel de atașament sănătos pentru copil și aduce bună dispoziție atât pentru copil, cât și pentru părinte (recomandarea specialistului: cartea Attachment Play, de Altha Solter)
Pentru dezvoltarea sănătoasă din punct de vedere emoțional a fiecărui copil, acesta trebuie să învețe să gestioneze frustrările din viața lui și nu poate face acest lucru dacă nu este expus într-o anumită masură la anumite condiții în care nu tot ceea ce își dorește sau închipuie se întâmplă întocmai. De aceea, copilul are nevoie să se confrunte și cu situații stresante și are nevoie de ajutorul și susținerea părinților pentru a trece peste aceste frustrări si pentru a-l ghida către un comportament acceptabil pentru societatea în care trăiește.
Dorința părinților de a feri copilul de orice fel de nemulțumire nu este benefică copilului pe termen lung. Mediul de acasă ar trebui să fie un spațiu bazat pe încredere unde cel mic își poate (re)găsi echilibrul ori de câte ori are nevoie.
Cum se crează un mediu securizant emoțional pentru copil stresat:
– Apropiere fizică și gesturi drăgăstoase față de copil;
– Acordarea atenției noastre nedivizată;
– Ascultarea respectuoasă a copilului atunci când ne vorbește;
– Acceptarea întregii game de emoții pe care copilul o arată – furie, plâns, nemulțumire, etc – dar nu neapărat și a comportamentelor neadecvate ce însoțesc uneori emoțiile negative și îndrumarea drăgăstoasă a copilului către modalități acceptabile de comportament.
– Utilizarea unei discipline de tip non-autoritar;
– Furnizarea de informații corecte despre plâns (plânsul este o modalitate naturală de catharsis, de vindecare a traumelor și nu este un comportament rușinos care te face ”să fii urât” și ”să te comporți ca un prunc”);
– Comunicarea deschisă despre propriile sentimente și emoții (autenticitate);
– „Administrarea” responsabilă a propriilor emoții puternice.
Când este cazul să cerem ajutorul unui specialist?
Ajutorul specialistului îl putem solicita de fiecare dată când simțim că e ceva în neregulă cu copilul nostru sau atunci când ne simțim copleșiți de anumite evenimente de viață ce ne afectează atât pe noi, cât și copilul, precum moartea unei persoane apropiate, perioadă lungă de boală sau convalescență, separarea părinților etc.
Oricare dintre situațiile stresante descrise pot fi rezolvate de către părinte, în măsura în care se informează asupra modalităților prin care își poate ajuta copilul. Bineînțeles, sunt cazuri mai grave, precum cele în care copiii au fost abuzați fizic sau sexual. Atunci atât copilul, cât și părintele are nevoie de ajutor specializat pentru a putea trece peste un astfel de incident nefericit.
Orice situație extremă de expunere la stres a copilului este contraindicată datorită efectelor pe termen lung asupra dezvoltării acestuia atât din punct de vedere intelectual, cât și fizic.
Nu trebuie uitat ca nu pot fi protejati total cei mici şi că nu ajută deloc dacă se încearcă să se gestioneze situaţia stresantă prin care trec de catre parinti sau educatori. Cel mai bun lucru care poate fi facut pentru copil este să fie ajutat să–şi dezvolte capacitatea de a face faţă singur situaţiilor stresante şi neprevăzute, vorbindu-i şi stând aproape de el. Nu e neparată nevoie să o faca altcineva pentru ei. Uneori stresul copilului e un stres atât de mare si pentru parinti, încât e posibil să nu poata fi ascultat, înţeles, să nu îi fie aproape cinveva şi să fie sprijinit. Alteori e vorba pur şi simplu de a nu şti suficiente metode de a calma un copil stresat. Un consilier psihologic sau un psihoterapeut poate ajuta să se treaca împreună peste perioadele dificile.
Nu e firesc ca un copil să fie stresat. Însă el este. Şi suferă tăcut, pentru că nu poate defini stresul, nu îl înţelege, ci îl poate doar simţi. Aşa că toată emoţia simţită o canalizează într-un comportament negativ – prin care speră să atragă atenţia şi să găsească ajutor.
Copilul trebuie ascultat!
Este indicat si reprezinta varsta potrivita pentru a introduce in meniul copilului laptele integral de vaca.
Dieta copilului trebuie sa se asemene din ce in ce mai mult cu cea a familiei.
Ei trebuie sa ia 3 mese principale si 2 gustari intre ele.
Cantitatea de lapte incepe sa se dimuneze treptat, asa ca, copilul, nu ar trebui sa consume mai mult de 450-500 ml lapte pe zi, la care se adauga suc de fructe 100% natural in proportie de 120-180 ml.
Regulile esentiale din alimentatia copilului care trebuie respecte in linii mari sunt:
- introducerea unor alimente cat mai variate (exista alimente care nu trebuie sa lipseasca din alimentatia niciunui copil, iar meniul lui trebuie sa fie cat mai diversificat, niciodata nu terebuie axat pe un anumit tip de alimente);
- da-i copilului zilnic carbohidrati, dar de calitate (cereale la micul dejun, produse de panificatie, paste, orez, cartofi ect.);
- echilibrarea alimentatiei copilului cu activitatea fizica (daca ai un copil foarte activ, s-ar putea sa aiba nevoie de mai multe calorii decat daca ai un copil sedentar, vorbeste cu medicul despre un meniu adecvat nivelului de activitate);
- trebuie axat pe alimente din cereale integrale, dar si pe legume si fructe din plin;
- trebuie evitate alimentele bogate in grasimi saturate, prajeli etc.;
- copilul poate primi dulciuri, dar cu moderatie; este de preferat sa se gaseasca alternative la prajiturile si dulciurile din comert;
- nu trebuie uitate proteinele in dieta lui zilnica (legume boabe, oua, carne etc.);
- copilul trebuie sa ia din dieta zilnica destul calciu si fier pentru a indeplini conditiile de crestere ale lui (lactatele sunt inca esentiale in cresterea micutilor)
Obiceiurile alimentare care trebuie evitate incepand cu varsta prescolara sau de care copilul ar trebui dezvatat sunt:
- folosirea biberonului;
- cantitatile mari de dulciuri;
- alimentele sarate;
- bauturile racoritoare sau de fructe din comert;
- bomboane si acadele (care contin practic doar coloranti si zahar);
- evitarea alimentelor care cresc riscul de inec (bucatile mari de mancare si alimentele mici, dar cu consistenta dura – popcorn, alune, struguri intregi, bomboane etc.);
- pestele gras (este o sursa bogata de acizi grasi esentiali omega 3 si de alti nutrienti, dar pot contine anumite toxine ce pot pune in pericol sanatatea copiilor); el trebuie dat cu moderatie;
- trebuie evitat excesul de fibre in alimentatia lui, pentru ca exista riscul ca acesta sa se sature inainte de a fi mancat suficient si sa-si fi asimilat nutrientii necesari;
- atentie la alimentele alergene de risc; precautie in privinta lor si supervizarea copilului atunci cand le consuma pentru a vedea cum reactioneaza.
Nutrienti esentiali in dezvoltarea oricarui copil
Alimentatia zilnica a copilului trebuie sa fie bogata in vitamine, minerale si alti nutrienti esentiali cresterii. Iata ce nutrienti esentiali trebuie sa vizezi in alcatuirea meniuluide zi cu zi prescolarului sau scolarului:
- calciu;
- acizi grasi esentiali;
- fier;
- vitamina A;
- vitamina C;
- zinc;
- potasiu;
- magneziu;
- vitamina D;
- vitamina E.
Micul dejun, esential la copii
Masa de dimineata a copilului trebuie sa inceapa cu cel putin o cana de lapte. Refuzul copiilor de a bea lapte dimineata, exceptand pe cei cu afectiuni ale tubului digestiv (colita, enterocolita), nu are nici o justificare, deoarece dimineata stomacul este gol, iar acesta este momentul cand exista senzatia de foame; acum trebuie sa i se dea alimentele cele mai hranitoare. Exista situatii cand copilul nu-si ia gustarea de dimineata pentru ca se scoala tarziu si trebuie sa ajunga la gradinita, deci nu pentru ca nu-i este foame, ci fiindca nu are timp. Repetandu-se, devine o obisnuinta si este o mare greseala; desigur copilul este vinovat, dar mai ales parintii, care trebuie sa preintampine astfel de situatii. Se va incepe deci prin a forma la copil reflexul unui mic dejun substantial, compus din lapte, miere, unt, marmelada.La ora 11, la scoala, nu se va da copilului paine cu marmelada care taie pofta de mancare pentru masa de pranz, ci o tartina cu unt si branza, ori costita, o pasta dintr-un ou rascopt, tocat si amestecat cu unt. Nu trebuie sa lipseasca fructele de la gustarea de la ora 11, iar in lipsa fructelor, o rosie, un ardei gras sau 2-3 felii de castraveti. Iarna, fructele gasite mai greu se inlocuiesc cu prune uscate sau nuci.
Incepând de la o viroză respiratorie și terminând cu o infecție digestivă există o mulțime de boli pe care le poate face copilul dacă nu se spală pe mâini fie prin contact cu suprafețe contaminate, fie cu alimente nespălate sau toaletă.
De ce este atât de important spălatul pe mâini
Mâinile oricărui om sunt murdare. Pe măsură ce intră în contact cu alte persoane, animale, alimente și suprafețe ajung să atragă germeni, bacterii, virusuri și alți patogeni care pot afecta corpul uman. Doctor Janet Haas, Director de Epidemiologie în cadrul Spitalului Lenox Hill susține că “ne atingem ochii, nasul și gura cu mâinile mai mult decât gândim, ceea ce permite inocularea germenilor în membranele mucoase. Ne folosim de mâini și pentru a pregăti și mânca, așa că dacă nu sunt curate pot contamina alimentele pe care le ingerăm”. Prin spălarea mâinilor pot fi minimizate și chiar eliminate aceste riscuri, ajutând semnificativ persoanele imunocompromise (procentul bolilor diareice este redus cu până la 58%).
Un aspect interesant observat de un studiu publicat în Revista de Sănătate a Mediului este că doar 5% dintre oameni își spală mâinile corect. Este important de aplicat săpun pe fiecare parte a mâinii deoarece fricțiunea este cea care îndepărtează germenii de pe piele și spălatul un timp îndelungat (20 secunde); la închiderea robinetului este bine să se folosească un prosop sau cotul pentru a menține curățenia mâinilor.
Boli pe care le poate face copilul dacă nu se spală pe mâini
Norovirus – este suficientă o singură particulă din acest virus pentru a cauza îmbolnăvire, comparativ cu 50-100 cauzate de virusul gripal. Prin spălarea riguroasă pe mâini pot fi prevenite problemele gastrointestinale cauzate de o infecție a stomacului; și mai indicată este folosirea dezinfectantelor pe bază de alcool și a soluțiilor speciale pentru diverse suprafețe (un studiu arată că în procent de numai 60% se reduce transmiterea prin spălarea suprafeței, în vreme ce spălarea mâinilor evită complet proliferarea germenilor).
Gripa – virusul gripal are potențial fatal și nu doar pentru persoane de vârstă mică, înaintată sau cu sistem imunitar compromis. Spălatul pe mâini reprezintă o măsură preventivă, în special când ești expus la germeni de gripă fără să știi (în perioada de incubație). Multe dintre bolile infecțioase pot fi transmise înainte de apariția simptomelor.
Conjunctivita – cele mai multe persoane își freacă ochii pentru a scăpa de disconfortul cauzat de conjunctivită, iar apoi ating diverse suprafețe și transmit mai departe germenii. Copiii trebuie învățați de mici că dacă își ating ochii, nasul sau gura cu mâinile murdare pot să dezvolte diverse boli, mai ales că ei explorează foarte mult prin simțul tactil. Îi puteți învăța să recite o poezie sau un cântec preferat pentru a cronometra o spălare riguroasă a mâinilor.
Salmoneloza – copiii intră în contact cu materiile fecale mai mult decât îți imaginezi, iar salmoneloza poate fi transmisă în acest mod. Bacteriile trăiesc în intestinele animale și ale oamenilor, fiind transmise prin alimente infectate, care nu au fost gătite suficient (carne și ouă) sau spălate corespunzător (fructe și legume). Când mâinile nu sunt bine spălate după folosirea toaletei se transmit microbii; transmiterea are loc și prin atingerea unei reptile infectate, amfibian sau animal de fermă.
Mononucleoza – boala sărutului este cauzată de virusul Epstein-Barr și nu se transmite doar prin sărut. Saliva este mediul de transmitere, prin urmare obiectele pe care o persoană strănută, tușește sau atinge pot fi infectate. Folosirea în comun a tacâmurilor sau a paharelor reprezintă o modalitate comună de transmitere. Simptomele experimentate sunt: oboseală extremă, febră mare, dureri de gât și la nivelul corpului, splină mărită și pot dura 2-4 săptămâni.
Boala gură-mână-picior – virusul coxasckie este cel care o cauzează, fiind comună în grădinițe și creșe, caracterizată prin ulcerații la nivelul gâtului și al gurii, pe mâini și pe picioare, febră și scăderea apetitului. Particule contaminate din nasul, gura, veziculele sau fecalele unei persoane bolnave ajung pe mâini și apoi în gură. Din acest motiv copiii trebuie încurajați să își țină mâinile departe de gură.
Citomegalovirus – o igienă bună poate preveni transmiterea virusului din familia Herpesviridae, care poate cauza probleme grave copilului nenăscut, inclusiv pierderea auzului și a vederii, dizabilitate intelectuală și chiar deces. Citomegalovirusul se transmite prin saliva sau urina copiilor de vârstă mică și trece nediagnosticat.
Stafilococ – cauzat de bacteriile care trăiesc în general pe pielea și în nasul persoanelor sănătoase, acesta poate deveni fatal dacă pătrunde în corp și infectează sângele, articulațiile și inima. Forma de stafilococ rezistent la antibiotic (MRSA) este extrem de periculoasă. Pe lângă spălatul pe mâini, rănile trebuie acoperite și obiectele personale nu trebuie folosite în comun.
Virusul sincțial respirator – aproape toți copiii vor dezvolta o infecție cu acest virus până la vârsta de 2 ani și seamănă de obicei cu o răceală. La copiii prematuri poate cauza probleme respiratorii, pneumonie, bronșiolită și deces. Particulele infectate se transmit prin tuse și strănut în aer și pe diverse suprafețe.
Hepatita A – deși nu conduce la boală cronică a ficatului, poate cauza probleme gastrointestinale, febră, oboseală și icter; uneori poate apărea insuficiență hepatică. Se transmite prin contactul mâinilor murdare cu diverse alimente sau dacă copilul nu se spală pe mâini după ce folosește toaleta.
Steptococ – deși virusurile sunt implicate adesea în durerile de gât, dacă este prezent streptococul de grup A va fi nevoie de antibiotic. Nu este caracterizat doar prin disconfort, ci și contagiozitate ridicată. Uneori poate conduce la scarlatină, febră reumatoidă, o boală renală rară și boala autoimună PANDAS (doar la copii apare). Prin tuse și strănut se răspândesc mici particule care conțin bacteria. Este important ca copilul să se spele pe mâini.
Giardioza – acest parazit microscopic se localizează în intestinul subțire și conduce la diaree, greață și deshidratare. Pentru a preveni transmiterea și contactarea mâinile trebuie spălate după folosirea toaletei sau atingerea vietăților marine. Asigură-te că atunci când călătoriți copilul bea apă din surse sigure sau fiartă timp de 10 minute sau îmbuteliată și consumă fructe și legume bine spălate.
E.Coli – deși cel mai des se contactează din carne roșie și salată, poate fi transmisă și prin contact cu o persoană infectată sau animal. Apa rece, călduță sau fierbinte funcționează la fel de bine pentru prevenire când este combinată cu săpun. Se pare că este de ajutor o bună hidratare a mâinilor deoarece bacteriile se pot localiza în crăpăturile palmelor.
Răceala/infecția respiratorie superioară – spălatul pe mâini poate reduce riscul de a contacta o infecție respiratorie cu 45%. Funcționează și soluțiile dezinfectante (cu cel puțin 60% alcool), însă este important ca mâinile să nu aibă grăsime sau noroi/praf pe ele.
Toxiinfecție alimentară – deși mai rare în rândul copiilor, pot avea efecte devastatoare. Contactul cu carne crudă, legume cu noroi sau ouă pot conduce la proliferarea bacteriilor nocive care conduc la îmbolnăvire. Spălarea pe mâini reprezintă o soluție utilă în prevenire.